Evident, Istoria şi-a urmat cursul dar, pentru respectarea ADEVĂRULUI, nu se vor putea şterge dintre filele ei nici acei 80 de ani de Monarhie, nici următorii ani de Republică, cu toate cele bune şi rele ce s-au petrecut în răstimp.
Tot Istoria va fi aceea ca re va decide asupra soartei acestui biet popor aflat, din nefericire, prea des în calea celor puternici, la răscruce de vremuri şi pofte.
Oricare observator de bună credinţă nu va putea, însă, să ignore faptul că ţara noastră a căpătat valenţe europene, organizare statală, administraţie temeinică, viaţă socială, culturală şi politică de un prestigiu recunoscut pe plan internaţional doar de când a început să fie condusă de un MONARH ! Regele Carol I, întemeietorul Casei Regale a României a semnat astfel actul de naştere al României moderne. Numele Regelui Ferdinand I,
cel Loial, nu va putea fi desprins de Marea Unire, de România "dodoloaţă" şi de emulaţia ce a cuoriun toate compartimentele vieţii sociale. Realizările României, consemnate în Marea Enciclopedie din 1938, adică ale României conduse de Regele Carol al II-lea, nu au putut să fie ignorate nici de către cei ce conduceau ţara, un deceniu mai apoi, fiind preluate, ca termene de referinţă, în varii lucrări de specialitate. În fine, domniile frământate ale Majestăţii Sale Regelui Mihai I au lăsat, de asemeni, urmele cunoscute, realizările fiind, din păcate, controversate, mai ales că interesele "republicanilor", în condiţiile cerute de epocă, trebuiau să conducă la minimalizarea, până aproape de anulare, a oricărui aspect pozitiv.
Alături de mulţi concetăţeni, mi-am închipuit că evenimentele din decembrie 1989 vor face ca România să capete o altă înfăţişare, ca multe să revină la o anume normalitate, ca ţara să-şi poată redobândi locul onorant pe care îl ocupase antebelic, pe vremea când i se spunea "Belgia Orientului" iar Bucureştiului i se zicea "Micul Paris".
N-a fost să fie aşa iar mare parte din populaţie a şi priceput, cu regret, de ce n-a fost să fie !
Dar..... ca în anul de graţie 2011, să afli din media că şeful statului, PREŞEDINTELE REPUBLICII,
poate să se exprime de o asemenea manieră faţă de o ISTORIE VIE, faţă de Majestatea Sa, Regele Românilor, ei, asta este deja prea mult !
Să afirmi tu, persoana oficială de cel mai înalt grad, tu, care eşti, de fapt, doar rezultatul unor urne, tu, care ne reprezinţi în lume, că Regele şi-ar fi trădat ţara, ei bine, această conduită nu poate să fie decât demonstraţia cea mai elocventă a faptului că nu în toate situaţiile DEMOCRAŢIA este cea mai fericită formă de guvernământ.
Păi, dacă o democraţie poate propulsa în fruntea statului astfel de persoane, oameni care, cu bună ştiinţă, de la cea mai înaltă tribună, pot afirma, în dispreţul oricăror realităţi, istoriceşte dovedite, păreri personale de natură să lezeze, chiar şi pe plan diplomatic, numai, interesele generale, ei bine, atunci vă rog să-mi daţi voie să am reticenţe cu privire la binefacerile unui asemenea sistem de guvernământ.
Este un lucru comun faptul că o monarhie ereditară şi constituţională previne riscul de a fi adus la conducerea statului o persoană despre care nu se poate şti cum va acţiona în asemenea calitate, tocmai pentru simplul fapt că monarhul, încă de la o vârstă fragedă, este educat să domnească ! REGELE DOMNEŞTE , NU GUVERNEAZĂ ! Şi va şti să facă acest lucru pentru că îi este destinat prin origine şi educaţie să o facă !
Cele mai stabile ţări europene sunt monarhii. Exemplul Marii Britanii este edificator.
Mi se va imputa că ignor Franţa sau Germania ! Să nu uităm, însă, că ambele ţări au fost nu numai regate ci chiar imperii. Şi să nu uităm că educaţia civică a poporelor respective s-a făcut în timp istoric, mult înainte ca ele să devină republici. Populaţia lor cultivă istoria, tradiţiile şi gloria trecutului şi nu-şi bate joc de înaintaşi.
Despre Statele Unite ale Americii nu am prea multe de comentat. Aceste fost colonii ale Coroanei Britanice au o istorie relativ scurtă. Să nu uităm că n-au trecut decât cel mult 150 de ani de când legea se impunea, pe acele meleaguri, cu Colt-ul în mână ! Nivelul economic la care a ajuns acest popor eterogen şi puterea pe care o exercită la nivel mondial sunt elemente definitorii şi de neignorat dar, hai să o recunoaştem, chiar şi lui Grace Kelly nu i-a displăcut să devină principesă de Monaco !
Revenind la stupoarea cu care am recepţionat discursul preşedintelui meu, ca român verde ce mă aflu, nu pot să închei decât zicându-i ( în gând, de, tot ca românul imparţial) : "Cine te-a pus, băi, pe tine aici ?"
Iar......Nenea Iancu, ricanând, va replica, în locul adrisantului cunoscut : "BOBORUL !!"
Tac şi înghit ! Asta-i DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ !
miercuri, 3 august 2011
Despre ....democraţie !
De câte ori vine vorba despre sentimentele republicane "seculare" ale unora dintre conaţionalii mei, nu pot să nu mă reîntorc cu gândul, involuntar, la Nenea Iancu şi la modalitatea prin care acesta a ironizat celebra "Republică" de la Ploieşti .
Păi....hai să fim serioşi ! Românii republicani din convingere ??!! În condiţiile în care ISTORIA ne relatează o cu totul altă situaţiune ?!
Pe vremea când Herodot îi numea pe geţi ca fiind "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", Darius I - regele Persiei- tocmai înregistra nereuşita sa expediţie de la nord de Istru. Era anul 514 î.e.n. Cei care ţineau piept năvălitorilor, pe aceste meleaguri, aveau organizare tribală. Aveau CĂPETENII. Una dintre ele, spre exemplu, se numea Dromihete şi acesta cam avea obiceiul să-l tot bată pe vecinul Lisimah, până când s-au încuscrit şi au restabilit frontiera pe Dunăre. Era anul 292 î.e.n iar povestea a spus-o Diodor din Sicilia.
Mai târziu, Imperiul Roman cucereşte Peninsula Balcanică şi înfrânge puterea macedonenilor. Încep confruntări militare cu dacii, de la nord de Dunăre. Nici aceştia, ca să vezi, nu au fost vreodată organizaţi într-o formă republicană. Burebista, Dicomes, Scorillo, Decebal....nu au fost preşedinţi ! Ei erau REGI ! Primii numiţi astfel pe aici, pe la noi.
După o vreme mai lungă, către finele secolului al X-lea, încheindu-se procesul de etnogeneză al limbii şi poporului român, aflăm din cronica "Gesta Hungarorum" despre existenţa unor anume Gelu, Glad sau Menomorut. Nici aceştia se pare că nu puteau să fie preşedinţi de vreme ce conduceau DUCATE !
Ce să mai vorbim atunci despre fraţii Petru şi Asan sau despre urmaşul lor Ioniţă "Caloianul", care nici măcar nu s-au mulţumit să fie regi ?! Ei întemeiaseră un IMPERIU , e drept...româno-bulgar, pe la 1185 !
În fine, Diploma Ioaniţilor, de la 1247, dată de Bela al IV-lea al Ungariei, ne vorbeşte despre VOIEVOZII Litovoi şi Seneslau, care conduceau formaţiuni statale româneşti. Formaţiuni unificate de către Basarab I ( 1310- 1353) sub denumirea de Ţara Românească !
De atunci şi până la UNIREA de sub Cuza Vodă tot DOMNITORI au urcat pe tronul acestei ţări. Cu numele de Mircea, de Vlad, de Mihai, de Radu.....Niciodată preşedinţi ! La fel şi în Moldova, începând cu legendarul Dragoş Vodă, cu Bogdan I Descălecătorul, cu Alexandru cel Bun, cu Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu.....
Şi atunci ?????
Cum se mai poate susţine azi aberaţia că românii ar fi avut, de secole, sentimente republicane ?
Tocmai românii care, prin excelenţă, sunt de structură individualistă ! Românul nu are sentiment gregar. El nu se simte bine în colectivitate. Nu se realizează. Îmi place să cred despre modul de gândire al românului că : ..." binele meu şi binele tău pot însemna binele nostru.Împreună vom reuşi mai bine, dar....fiecare pentru sine, mai întâi !"
În context, actul "revoluţionar" de la 30 decembrie 1947, prin care România devenea Republică....,aşa cum o cerea "de secole" poporul ,.. nu poate fi considerat decât tocmai o enormă manifestare de dispreţ faţă de sentimentele reale ale naţiunii pentru simplul motiv că aceasta nu a fost chemată să se pronunţe, eventual pe calea unui referendum. Actul abdicării în sine este, fără vreo putinţă de tăgadă, NUL DE DREPT, întrucât este de notorietate că voinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României a fost viciată sub imperiul unui şantaj explicit şi sub protecţia implicită a unei anume forţe militare care, cu cinism, s-a declarat imparţială şi care a
ţinut să aplaude......voinţa masselor largi populare, de la oraşe şi sate !!
Păi....hai să fim serioşi ! Românii republicani din convingere ??!! În condiţiile în care ISTORIA ne relatează o cu totul altă situaţiune ?!
Pe vremea când Herodot îi numea pe geţi ca fiind "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", Darius I - regele Persiei- tocmai înregistra nereuşita sa expediţie de la nord de Istru. Era anul 514 î.e.n. Cei care ţineau piept năvălitorilor, pe aceste meleaguri, aveau organizare tribală. Aveau CĂPETENII. Una dintre ele, spre exemplu, se numea Dromihete şi acesta cam avea obiceiul să-l tot bată pe vecinul Lisimah, până când s-au încuscrit şi au restabilit frontiera pe Dunăre. Era anul 292 î.e.n iar povestea a spus-o Diodor din Sicilia.
Mai târziu, Imperiul Roman cucereşte Peninsula Balcanică şi înfrânge puterea macedonenilor. Încep confruntări militare cu dacii, de la nord de Dunăre. Nici aceştia, ca să vezi, nu au fost vreodată organizaţi într-o formă republicană. Burebista, Dicomes, Scorillo, Decebal....nu au fost preşedinţi ! Ei erau REGI ! Primii numiţi astfel pe aici, pe la noi.
După o vreme mai lungă, către finele secolului al X-lea, încheindu-se procesul de etnogeneză al limbii şi poporului român, aflăm din cronica "Gesta Hungarorum" despre existenţa unor anume Gelu, Glad sau Menomorut. Nici aceştia se pare că nu puteau să fie preşedinţi de vreme ce conduceau DUCATE !
Ce să mai vorbim atunci despre fraţii Petru şi Asan sau despre urmaşul lor Ioniţă "Caloianul", care nici măcar nu s-au mulţumit să fie regi ?! Ei întemeiaseră un IMPERIU , e drept...româno-bulgar, pe la 1185 !
În fine, Diploma Ioaniţilor, de la 1247, dată de Bela al IV-lea al Ungariei, ne vorbeşte despre VOIEVOZII Litovoi şi Seneslau, care conduceau formaţiuni statale româneşti. Formaţiuni unificate de către Basarab I ( 1310- 1353) sub denumirea de Ţara Românească !
De atunci şi până la UNIREA de sub Cuza Vodă tot DOMNITORI au urcat pe tronul acestei ţări. Cu numele de Mircea, de Vlad, de Mihai, de Radu.....Niciodată preşedinţi ! La fel şi în Moldova, începând cu legendarul Dragoş Vodă, cu Bogdan I Descălecătorul, cu Alexandru cel Bun, cu Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu.....
Şi atunci ?????
Cum se mai poate susţine azi aberaţia că românii ar fi avut, de secole, sentimente republicane ?
Tocmai românii care, prin excelenţă, sunt de structură individualistă ! Românul nu are sentiment gregar. El nu se simte bine în colectivitate. Nu se realizează. Îmi place să cred despre modul de gândire al românului că : ..." binele meu şi binele tău pot însemna binele nostru.Împreună vom reuşi mai bine, dar....fiecare pentru sine, mai întâi !"
În context, actul "revoluţionar" de la 30 decembrie 1947, prin care România devenea Republică....,aşa cum o cerea "de secole" poporul ,.. nu poate fi considerat decât tocmai o enormă manifestare de dispreţ faţă de sentimentele reale ale naţiunii pentru simplul motiv că aceasta nu a fost chemată să se pronunţe, eventual pe calea unui referendum. Actul abdicării în sine este, fără vreo putinţă de tăgadă, NUL DE DREPT, întrucât este de notorietate că voinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României a fost viciată sub imperiul unui şantaj explicit şi sub protecţia implicită a unei anume forţe militare care, cu cinism, s-a declarat imparţială şi care a
ţinut să aplaude......voinţa masselor largi populare, de la oraşe şi sate !!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)