Interviu cu tatal lui Tudor Gheorghe

Și se făcea...

Și se făcea că ruga-mi fusese
ascultată ;
eram deja în CER
și așteptam la poartă...
”Nu mai sta, zice un înger
de serviciu, nu mai sta!”
”N-o să intri azi...
poate

CE BINE E ÎN LUME !
M-ajunge din urmă un tropot
de mânz flușturatic...
galopează prin lumea liberă
a circumvoluțiilor pustiite
de dorul de ducă...
și simt cum m-apucă
durere de tropot sălbatic
de armăsar nebunatic
nărăvit la jar și apă neîncepută
unde-o vrea să se ducă...
în pustie pe semne
că nu a dat semne
că ar voi să revină
cum se cuvine
între hulube
unde se-ascunde
când frica de bici
îl pătrunde...
și tropăie și tropotul
îmi e liniște și simt
depărtarea cum piere
în zare și piere speranța
și cafeaua-i prea tare
și vinul e acru și cerul
e jos și pământul
e moale și foarte clisos
și groapa e rece
și n-am încă nevoie
căci vinu-i gustos...
Ce bine e-n lume
și ce vis păcătos...!

GIORDANO

Și azi Demiurgul
urmărește prin ochiul
acela triunghiular
foiala lumească
din furnicar
și râde în barba timpului
Bătrânul...
”Ați aflat, zice,
ați aflat că mai
sunt și alte lumi
de colindat...!”
”P-asta ați terminat-o,
zice, ați terminat-o, gata!”
”E-iii, lasă...
lasă că v-aprinde Tata
din nou RUGUL!”
Rosti, supărat, Demiurgul.

Și se făcea...

Și se făcea că ruga-mi fusese

ascultată;

eram deja în CER

așteptând la poartă...

”Nu mai sta, zice un înger

de serviciu, nu mai sta!”

”N-o să intri azi...

poate că nici mâine-

poimâine...poate altădată,

poate niciodată...”

”Uite-te și tu :

DOMNUL e jos...

umblă cu Petre pe

pământul clisos...

Că iar s-au încăierat

ăia, pe vorbe, pe fapte,

că nu se mai satură

de sânge și moarte!”

Ce să fac?! Cât să stau

să aștept un răspuns?

Că de aia am cerut

să ajung aci, sus, cât mai sus.

Că de aia l-am citit pe Cioran,

mai devreme pe Nietzsche

care zice

că TU ai fi mort

și-ai lăsat Universul

înecat într-un port...

L-am citit și pe Platon, pe

Aristotel, pe alt grec -Socrate-,

care...mira-te-ai, bre, frate,

după ce că știa că nu știe nimic,

mai umbla cu un cârd de demoni

și zic :

”Cum să-mi trăiesc, Doamne,

pârlita de viață care mereu

îmi tot cară la palme?”

Și...s-a făcut că aud de undeva,

de nicăieri, desigur,

de peste tot, firește,

glasul cel clar care rostește :

”Omule, dacă ai văzut că

pârlita de viață e o cocotă,

scuipă-o între ochi! Fii grec

deștept. Nu bea cucută!”





-

Cuantică

Se făcea că Timpul deja se curbase
iar Lumina încă nu apăruse ;
Nava mea plutea în jos
spre destinația Cosmos.
”Dar, la ce stație te-ai urcat?,”
auzeam o voce
de nicăieri, de pretutindeni,
”Păi, la stația Univers”,
zisei neconvins și moale.
”Bine. Ai grijă matale,
vei schimbi la prima!”
”Cât voi aștepta acolo?!”
”Doar un minut!”
”Și cât durează minutul aci?!”
”Depinde.De-l iei de la Carl Jung
o să pară mai lung ;
de-l iei de la Barbilian
va fi mai lat
căci se termină
la”optul culcat”!
Apoi, fotonul porni în viteză
spre punctul paralelelor
încrucișate festiv...
Căci, nu-i așa, totul e relativ,
energia se naște din Haos
și...Doamne...ce sete îmi e de repaos!

A VENIT TIMPUL  ?

Te iubesc !
Te-am iubit din demult.....
Mi-ai plăcut,
Mi-a plăcut să te-ascult,
Să te văd, să te simt,
Să-ţi vorbesc şi să-ţi cânt,
Să mă las cuprins de tine
Adânc.

Crăiasa mea,
Tandră , blajină,
Rece, fierbinte,
Violentă sau lină,
Uneori prea cuminte,
Aprigă, calmă, placidă,
Nestatornică ,
Niciodată aceiaşi,
Impunătoare şi tumultoasă
Ademenitoare şi mincinoasă.

A venit timpul.....
A venit ? !
Atunci ia-mă la tine,
Vreau să te simt
Caldă şi umedă
Flămândă de adânc.....
Iubito, frumoasă şi rea,
Dunăre....Dunărea mea .